会員のコメント
agonia japanese v3 |
Agonia.net | ポリシー | Mission | お問い合わせ | 会員登録 | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
記事 コミュニティ コンテスト 随筆、エッセイ マルチメディア 個人の世界 詩 新聞 短編 _QUOTE 脚本 スペシャル | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
![]()
Romanian Spell-Checker ![]() お問い合わせ |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-28 | [この作品をこのようにご覧ください romana] | 次の方が提供されました Andrei Rautu
În neagra, ciunta furcă, buna,
Ai diavolilor paladini Dansează, tot dansează-ntruna, Uscați, scheletici Saladini Jupînul Scaraoțchi de ștreang își trage, crunte, Micuțele paiațe, pe cer hlizite-acum, Și, negre, cu papucul lovindu-le în frunte, Le face să danseze în cîntec de Crăciun ! Paiațele, izbite, în brațe ca șuvițe Se-nlănțuie : orgi negre par piepturile lor, Odinioară strînse de gingașe domnițe, Și se ciocnesc întruna în lung, hidos amor. Ura ! Voi, dansatorii lispiți acum de burtă ! Aici poți să te zbengui pe scenă-n lung și lat ! Hop ! nu mai poți ști dacă e dans sau dacă-i luptă ! La scipca-i Scaraoțchi tot scîrțîie turbat ! Călcîie crunte, totuși, sandala n-or s-o roadă ! Și-au lepădat cămașa de piele-aproape toți : Puțin jenat e restul, dar poate să se vadă. Căciuli pe cap le pune zăpada la netoți : Se prăbușește corbul pe-aceste hîrci crăpate, Le-atîrnă de bărbie un ciot de carne-abia : S-ar zice că în sumbre încăierări s-ar bate Viteji cumpliți, izbindu-și armuri de mucava. Ura ! Ce vifor suflă la balul de schelete ! Mugește neagra furcă, cum urlă orgi de fier ! Vin lupii să răspundă din crînguri violente : La orizont, ca roșul infern e-ntregul cer… Hai, zgîlțîiți-mi p-ăștia cu ifose funebre, Ce ipocriți prefiră cu cioatele lor mari Mătănii de iubire pe palele vertebrate : Aici nu-i mănăstire, voi răposați bizari ! O, iată că în toiul macabrului dans sare În roșul cer un mare schelet nebun, ce-I dus De-avînt, cum calul saltă pe aprige picioare : Și, tot de-ntinse funii simțindu-se condus, Cu strigăte ca-n rînjet, puternic își cuprinde Femurul, care crapă, cu degetele mici Și iar în bal țîșnește cu cînt de oseminte, Cum în baracă intră din nou un măscărici. În neagra, ciunta furcă, buna, Ai diavolului paladini Dansează, tot dansează-ntruna, Uscați, scheletici Saladini.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
文学・詩・文化の会。記事・エッセイ・短編・古典風の詩を書いたり、鑑賞したり、コンテストに参加したりしてみてください。 | ![]() | |||||||
![]() |
許可なくこのサイトの作品を複写することは禁じられています
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | 出版および個人情報に関するポリシー