Ajuns la cină cu-ntârziere, diseară, dl Chopinhauer, din buzunarul de la pieptul gherocului îngust va scoate, cu greu, un rând de verighete, două cătușe mici de aur, cu două nume:
C h o p i n h a u e r
(având, pe cestălalt, să-l spună nu fără a privi, pe gânduri, la botul negrelor lui ghete),


vestindu-ne, -n sfârșit, logodna-i cu dșoara YZ! La care, veterana casei, cu mâna pâlnie la ureche, va cere, -mbujorată, bisul acelui nume, iar pensiunea va sfărâma, -ntre pleoape, lacrimi, cum perle într-un creuzet, - pentru ca doctorul să zică, la vizita de dimineață, că ne-a crescut, de ieri, tensiunea*.


Va fi atâta pace-n aer, încât vom tresări când, albă, făina lămpilor va prinde să cearnă, dens, prin site Auer**. - "Aduceți lângă pat clavirul: nocturna-mi ultimă se cheamă, de nu mă-nșel, Die Welt als Wille..."***; nimic nemaiputând, altminteri, să-ngaime dl Chopinhauer, cuvântul căruia din urmă va bântui prin încăpere, nevralgic, surd și fără noimă, ne`ngăduit de multe zile.




* Anacronism, pesemne, pardonabil, într-un perimetru al ficțiunii.

** Cf. nota anterioară.

*** Cf. Arthur Schopenhauer, Zur Metaphysik der Musik(în "Die Welt als Wille und Vorstellung", II. Teil, Inselverlag, Leipzig, f.a., p. 1232)