Poezia,
cînd sub țeastă îți bubuie
singurătatea putrezită a fiecărei dimineți.
La etajul 5 al unui bloc
dintr-un celebru cartier proletar
poezia îți reface instinctul migrator
al păsărilor mici, cenușii.
Cîtă iubire
“Cînd toate ne pleacă?
Toate ne lasă?”
(și era o vreme a cireșelor și a iederii)
Ce fel de moarte
în obrăznicia ta iepurească
te-a însoțit în anii din urmă,
o, biată spaimă a țărînei!
Poezia,
cînd sub țeastă miraculos
te înfrupți din tine însăți.
Și este o vreme a înghețului și a rîtului,
a biciului care-ți plesnește obrazul
și a porcilor mici, cenușii.